Politica de confidențialitate.

alt text

Politică de confidențialitate privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Data actualizării 24.09.2024


Vă rugăm să citiți cu atenție această Politică privind Prelucrarea Datelor cu caracter personal (denumită în continuare "Politica") întrucât conține informații importante privind cum, când și de ce ECOLOR SRL colectează, folosește și stochează datele dvs. cu caracter personal, către cine le distribuie, cât și de a vă prezenta drepturile pe care le aveți în calitate de persoană vizată și măsurile luate pentru a proteja datele dvs. cu caracter personal, în raport cu prelucrările ECOLOR SRL efectuate prin website-ul, produsele și serviciile sale.
Website-ul www.ecolor.ro (denumit în continuare "Website") este deținut și administrat de către ECOLOR SRL, o companie încorporată conform legilor din România, cu sediul în Str. Duvana, nr.12, Juc-Herghelie, Cluj.


1. APLICABILITATE

Prezenta Politică privind prelucrarea datelor cu caracter personal se aplică doar activităților de prelucrare efectuate de ECOLOR SRL.
Website-ul poate conține informații sau link-uri către alte website-uri pe care ECOLOR SRL nu le deține și/sau administrează. Consultați cu atenție politicile privind prelucrarea datelor cu caracter personal ale acestor website-uri când le vizitați, pentru a înțelege cum datele dvs. cu caracter personal sunt prelucrate și distribuite de către aceste website-uri terțe.


2. DEFINIȚII

Termenii utilizați în această Politică au același înțeles ca cei din Termeni si Condiții, exceptând cazul în care sunt altfel definiți în această Politică.
• "ECOLOR", "noi" sau "nostru" înseamnă ECOLOR SRL și orice afiliat care furnizează Website-ul, produse și servicii;
• "Utilizator" înseamnă orice persoană fizică sau orice angajat, reprezentant, consultant, contractor sau agent care utilizează Serviciile în interesul clientului;
• "Dvs." înseamnă actualul sau potențialul client al ECOLOR, ca Utilizator al Website-ului, produselor și Serviciilor furnizate de ECOLOR;
• "Servicii" înseamnă toate website-urile (inclusiv acest website), aplicațiile, instrumentele și platformele noastre disponibile pe internet la care v-ați abonat sau pe care le punem altfel la dispoziție, și care sunt dezvoltate, administrate și întreținute de noi, accesibile prin Website, sau altă adresă de internet desemnată, precum și orice produse sau servicii auxiliare, inclusiv orice servicii de consultanță, pe care vi le furnizăm fie contra cost sau gratuit; Serviciile sau alte produse sau funcționalități pe care le facem disponibile sub forma de testare neplătită sau gratuit, sunt considerate Servicii gratuite;
• "Date cu caracter personal" înseamnă orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă;
• "Prelucrare" înseamnă orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea;
• "Activitate(ăți) de prelucrare" înseamnă una sau mai multe operațiuni care se referă la una dintre diferitele etape pe care le poate implica prelucrarea datelor cu caracter personal;
• "Operator" înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal. Pentru prelucrarea datelor cu caracter personal conform acestei Politici, ECOLOR acționează ca Operator;
• "Persoana vizată" înseamnă o persoană fizică identificată sau identificabilă. O persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online, sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale;
• "Consimțământ" al persoanei vizate înseamnă orice manifestare de voință liberă, specifică, informată și lipsită de ambiguitate a persoanei vizate prin care aceasta acceptă, printr-o declarație sau printr-o acțiune fără echivoc, ca datele cu caracter personal care o privesc să fie prelucrate.


3. CUM COLECTĂM DATELE?

În general, datele cu caracter personal pe care le prelucrăm sunt colectate direct de la dvs., în calitate de persoană vizată. Cu toate acestea, pot fi situații în care datele dvs. sunt colectate în mod indirect de pe rețele de socializare, de pe website-ul companiei pe care o reprezentați, de la angajatorul dvs. ca persoană de contact, de la o terță persoană care v-a recomandat sau de pe diferite platforme publice (de exemplu platforme de anunțuri).
Atunci când noi, în calitate de Operator, nu primim direct de la dvs. datele cu caracter personal, vă vom informa în mod corespunzător cu privire la activitățile noastre de prelucrare a datelor dvs. cu caracter personal, cu respectarea termenului legal.
Dacă ne furnizați date cu caracter personal aparținând altor persoane (de exemplu, colegi), aveți responsabilitatea de a le informa cu privire la modul în care le prelucrăm datele cu caracter personal în scopurile menționate mai jos, precum și în ceea ce privește drepturile ce le revin asupra datelor cu caracter personal prelucrate. De asemenea, aveți responsabilitatea de a vă asigura că vă bazați pe temeiuri legale corespunzătoare pentru colectarea și divulgarea datelor cu caracter personal, precum obținerea consimțământului persoanelor vizate, dacă acest consimțământ este cerut prin lege pentru prelucrarea datelor lor cu caracter personal, precum colectarea, utilizarea, stocarea și transferul.


4. COPII ȘI DATELE SPECIALE

Website-ul și Serviciile noastre nu sunt destinate copiilor. Nu colectăm cu bună știință sau intenționat date personale de la copii care nu au atins nivelul de maturitate în țara lor și care nu sunt în măsură să își asume obligații în conformitate cu legislația aplicabilă.
Dacă sunteți titularul răspunderii părintești al unui copil care nu a atins nivelul de maturitate în țara de rezidență și bănuiți că copilul dvs. ne-a furnizat datele sale cu cacarter peronal, vă rugăm să ne contactați în vederea ștergerii acestor date. Vom acționa la cererea dvs. în conformitate cu cerințele legale.
Nu colectăm și nici nu avem intenția de a intra în posesia de date cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile filozofice sau apartenența la sindicate și de date genetice, de date biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice, de date privind sănătatea sau de date privind viața sexuală sau orientarea sexuală ale unei persoane fizice ori de date referitoare la condamnări penale și infracțiuni sau la măsuri de securitate conexe, cu excepția situațiilor prevăzute în mod expres de lege.


5. DATELE CU CARACTER PERSONAL PRELUCRATE, SCOPURILE PRELUCRĂRII, TEMEIURILE LEGALE ȘI PERIOADELE DE RETENȚIE

Mai jos regăsești informații despre scopurile pentru care prelucrăm datele cu caracter personal care vă privesc, categoriile de date cu caracter personal pe care le colectăm pentru îndeplinirea scopurilor, temeiurile legale în baza cărora desfășurăm activitățile de prelucrare și perioadele pentru care păstrăm datele cu caracter personal, prin raportare la scopurile prelucrărilor.
Atunci când temeiul legal al prelucrării este consimțământul dvs., vă puteți retrage în orice moment consimțământul dat, fără constrângeri și fără ca retragerea consimțământului să afecteze legalitatea prelucrării anterior retragerii acestuia.
În funcție de natura relației sau interacțiunii dvs. cu noi, vom prelucra datele dvs. cu caracter personal pentru următoarele scopuri:

5.1. Scop: Soluționarea cererilor și/sau reclamațiilor dvs.
Categorii de date cu caracter personal prelucrate: nume, prenume, adresă de e-mail, număr de telefon, adresa, precum și orice alte date pe care le furnizați voluntar în solicitarea și/sau reclamația dvs.
Temei legal: interesul nostru legitim de a comunica cu dvs. și de a ne oferi sprijinul în soluționarea solicitării și/sau reclamației dvs.
Perioada de retenție: datele cu caracter personal sunt stocate pe o perioadă de 1 (unu) an de la data transmiterii răspunsului la solicitarea și/sau reclamația dvs. La finalul perioadei de stocare, datele vor fi șterse.

5.2. Scop: Asigurarea participării în cadrul procedurii de contractare în vederea pregătirii ofertei, ofertării, negocierii.
Categorii de date cu caracter personal prelucrate: nume, prenume, adresa de e-mail, număr de telefon, companie, funcție, puteri de reprezentare, semnătură.
Temei legal: interesul nostru legitim de a încheia un contract cu societatea pe care o reprezentați.
Perioada de retenție: datele cu caracter personal prelucrate în faza precontractuală sunt stocate pe o durată de 3 (trei) ani de la încetarea procedurii de contractare. La finalul perioadei de stocare, datele vor fi șterse.

5.3. Scop: Încheierea și executarea contractului cu societatea pe care o reprezentați.
Categorii de date cu caracter personal prelucrate: nume, prenume, adresa de e-mail, număr de telefon, companie, funcție, puteri de reprezentare, semnătură.
Temei legal: interesul nostru legitim de a încheia și executa contractul cu societatea pe care o reprezentați.
Perioada de retenție: datele cu caracter personal sunt stocate pe o durată de 3 (trei) ani de la încetarea relației contractuale cu societatea pe care o reprezentați. La finalul perioadei de stocare, datele vor fi șterse.

5.4. Scop: Constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în justiție în cadrul unei proceduri în fața unei instanțe, a unei proceduri administrative sau a altor proceduri oficiale în care suntem implicați.
Categorii de date cu caracter personal prelucrate: nume, prenume, adresă de e-mail, număr de telefon, companie, funcție, puteri de reprezentare, semnătură, precum și orice alte date cu caracter personal necesare îndeplinirii scopului.
Temei legal: interesul nostru legitim de a ne apăra ori exercita drepturile și interesele.
Perioada de retenție: datele cu caracter personal sunt stocate conform legislației în vigoare, ori până la soluționarea definitivă a cauzei. La finalul perioadei de stocare, datele vor fi șterse.

5.5. Scop: Îndeplinirea obligațiilor legale ce ne revin – evidențe contabile, arhivare, etc.
Categorii de date cu caracter personal prelucrate: nume, prenume, adresă de e-mail, număr de telefon, companie, funcție, puteri de reprezentare, semnătură, precum și orice alte date cu caracter personal necesare îndeplinirii scopului.
Temei legal: pentru scopurile enumerate anterior, este posibil ca datele să fie păstrate pentru o perioadă mai lungă de timp pentru îndeplinirea unei obligații legale ce ne revine în calitate de operator.
Perioada de retenție: datele cu caracter personal sunt stocate în conformitate cu reglementările privind protecția datelor cu caracter personal, atât timp cât sunt cerute de lege sau sunt necesare îndeplinirii scopului. La finalul perioadei de stocare, datele vor fi șterse.

5.6. Scop: Selectarea candidaților pentru posturile vacante din cadrul companiei în vederea angajării.
Categorii de date cu caracter personal prelucrate: nume, prenume, adresă de e-mail, număr de telefon, adresă, țara de reședință, informații privind experiența profesională/de muncă a candidatului (foști angajatori, angajator actual, vechimea în postul actual), informații privind studiile efectuate, diplome, certificări, profilul pe o platformă de socializare profesională (e.g LinkedIn), precum și orice alte date incluse in CV.
Temei legal: demersuri la cererea dvs. în vederea încheierii unui contract de muncă.
Perioada de retenție: datele cu caracter personal sunt stocate pe durata procesului de recrutare și ulterior pe o durată de 6 (șase) luni pentru gestionarea posibilelor reclamații. La finalul perioadei de stocare, datele vor fi șterse.
Informații suplimentare privind prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal în scopuri compatibile cu acest scop se regăsesc în Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal în procesul de recrutare și selecție, disponibilă pe website-ul nostru la secțiunea Cariere.

5.7. Scop: Contactarea candidatului pentru poziții viitoare în cadrul companiei.
Categorii de date cu caracter personal prelucrate: nume, prenume, adresă de e-mail, număr de telefon, informații privind experiența profesională/de muncă (foști angajatori), informații privind studiile efectuate, diplome, certificări, profilul pe o retea de socializare profesională (e.g LinkedIn), precum și orice alte date incluse in CV.
Temei legal: consimțământul dumneavoastră liber exprimat. Vă puteți retrage în orice moment consimțământul dat, fără constrângeri și fără ca retragerea consimțământului să afecteze legalitatea prelucrării bazate pe consimțământ anterior retragerii acestuia.
Perioada de retenție: datele cu caracter personal sunt stocate pe o durată de 6 (sașe) luni de la data finalizării procesului de recrutare în cadrul căruia au fost colectate datele, ori până la retragerea consimțământului candidatului. La finalul perioadei de stocare, datele vor fi șterse.

5.8. Scop: Asigurarea pazei și securității obiectivelor, bunurilor și persoanelor, atunci când accesați obiectivele noastre.
Categorii de date cu caracter personal prelucrate: imaginea dvs. filmată de către camerele video atunci când accesați obiectivele noastre.
Temei legal: îndeplinirea obligațiilor legale care ne revin în temeiul legislației privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, coroborat cu interesul nostru legitim de a proteja bunurile și datele noastre și ale angajaților/clienților noștri împotriva unui caz de furt, distrugere, dezvăluire neautorizată etc.
Perioada de retenție: imaginile filmate de către camerele video sunt stocate pe o durată de 30 (treizeci) de zile. La finalul perioadei de stocare, datele vor fi șterse.

5.9. Scop: Anunțarea vizitelor și identificarea vizitatorilor care se află în sediile noastre.
Categorii de date cu caracter personal prelucrate: nume, prenume, destinația, ora sosirii, ora plecării, compania pe care o reprezentați.
Temei legal: interesul nostru legitim de a vă identifica și de a fi informați atunci când dvs. vizitați sediile noastre.
Perioada de retenție: datele cu caracter personal sunt stocate doar în ziua în care ne vizitați. La finalul fiecărei zile, datele sunt șterse.

5.10. Scop: Asigurarea și menținerea unui canal intern de raportare a informațiilor referitoare la incălcări ale legii, precum și pentru investigarea și tratarea comportamentului neadecvat, inclusiv în ceea ce privește presupusele fraude, și pentru menținerea evidenței raportărilor.
Categorii de date cu caracter personal prelucrate: nume, prenume, adresă de e-mail, număr de telefon, data raportării, obiectul raportării, semnătura (dacă este cazul), vocea (înregistrată) (dacă este cazul), modalitatea de soluționare, precum și orice alte date ce fac obiectul raportării.
Temei legal: îndeplinirea obligațiilor noastre legale în temeiul legislației privind protecția avertizorilor în interes public de a asigura și menține canale interne de raportare privind incălcări ale legii, coroborat cu interesul nostru legitim de a ne asigura că încălcările legilor sau reglementărilor aplicabile sunt tratate în mod corespunzător și în timp util pentru a ne proteja, angajații, clienții s.a. de efectul faptelor ilicite, coroborat cu consimțământul dvs. pentru înregistrarea conversației (dacă raportarea se face prin utilizarea unei linii telefonice ori printr-un alt sistem de mesagerie vocală) și divulgarea identității dvs. și a oricăror alte informații care ar permite identificarea directă sau indirectă a dvs.
Perioada de retenție: datele cu caracter personal sunt stocate pe o durată de 5 (cinci) ani de la data raportării, conform legislației privind protecția avertizorilor în interes public. La finalul perioadei de stocare, datele vor fi șterse.

5.11. Scop: Promovarea imaginii companiei privind realizarea unor campanii de responsabilitate socială.
Categorii de date cu caracter personal prelucrate: imaginea dumneavoastră.
Temei legal: consimțământul dumneavoastră liber exprimat. Vă puteți retrage în orice moment consimțământul dat, fără constrângeri și fără ca retragerea consimțământului să afecteze legalitatea prelucrării bazate pe consimțământ anterior retragerii acestuia.
Perioada de retenție: datele cu caracter personal sunt stocate pe durata campaniei de promovare privind responsabilitatea socială în cadrul căreia a fost realizat conținutul materialului de promovare ori până la retragerea consimțământului dumneavoastră, oricare intervine prima. La finalul perioadei de stocare, datele vor fi șterse.


6. IDENTIFICATORI ONLINE

Website-ul nostru nu folosește cookie, plug-ins sau alți identificatori online pentru a asigura funcționalitatea website-ului sau pentru a oferi o experiență de navigare mai bună, pentru a efectua analize statistice privind accesarea informațiilor sau pentru a vă oferi conținut și anunțuri publicitare personalizate.


7. PRELUCRĂRI AUTOMATE, INCLUSIV PROFILARE

Nu prelucrăm datele dvs. cu caracter personal în vederea generării unor decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv profilare, care produce efecte juridice care vă privesc sau care vă afectează în mod similar într-o măsură semnificativă.


8. DIVULGAREA ȘI TRANSFERUL DATELOR

Putem transfera datele dvs. cu caracter personal, în măsura în care acest lucru este necesar, următoarelor categorii de destinatari: companii din același grup, parteneri contractuali, subcontractanți, furnizori de servicii de plată, companii ce oferă servicii de arhivare, companii ce oferă servicii IT, furnizori de produse software sau hardware, companii de studii de piață, companii de marketing, autoritați publice, instanțe de judecată sau arbitrale, precum și organe de cercetare și urmărire penală.
Datele pot fi dezvăluite sau transferate către categoriile de destinatari menționate mai sus pentru a ne furniza Serviciile la un nivel cât mai înalt de calitate, asigurând intervenția specialiștilor prin externalizarea unor părți din activitatea noastră ori accesul la servicii și beneficii conform parteneriatelor noastre comerciale, sau pentru a asigura respectarea obligațiilor legale specifice la care suntem supuși conform activității desfășurate.


9. SECURITATEA DATELOR

Securitatea datelor dvs. cu caracter personal este importantă pentru noi. Prin urmare, datele dvs. cu caracter personal sunt protejate împotriva pierderii, utilizării abuzive și consultării sau divulgării neautorizate, prin aplicarea unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate. Acordăm acces la datele dvs. cu caracter personal numai personalului sau subcontractanților noștri pentru care accesul este în mod rezonabil necesar pentru oferirea Serviciilor noastre. Având în vedere stadiul tehnologic actual, am implementat măsuri de securitate tehnică, procedurală și fizică pentru a vă proteja datele cu caracter personal, precum limitarea accesului la datele cu caracter personal, criptarea sau anonimizarea și stocarea acestora pe medii securizate.
Este foarte important ca și dvs., în calitate de persoană vizată, să cunoașteți riscurile și să adoptați măsuri de protecție a datelor dvs. cu caracter personal, precum verificarea temeinică a surselor informațiilor, evitarea accesării link-urilor suspecte sau necunoscute, schimbarea periodică a parolelor și folosirea de soluții antivirus și antimalware adecvate.


10. DREPTURILE DVS. ȘI MODALITATEA DE EXERCITARE

Legea oferă persoanelor vizate drepturi efective și opozabile privind datele acestora cu caracter personal, ce pot fi exercitate în condițiile specificate de lege.
Aveți următoarele drepturi privind datele dvs. cu caracter personal:
Dreptul de a fi informat: Aveți dreptul de a fi informat cu privire la modul în care prelucrăm datele dvs. cu caracter personal, astfel cum o facem prin prezenta Politică.
Dreptul de acces: Aveți dreptul de a obține confirmarea dacă prelucrăm sau nu datele dvs. cu caracter personal, informații privind specificul prelucrării, precum și acces la datele respective.
Dreptul la rectificare: Aveți dreptul de a obține de la noi, fără întârzieri nejustificate, rectificarea datelor cu caracter personal inexacte care vă privesc. Ținându-se seama de scopurile în care au fost prelucrate datele, aveți dreptul de a obține completarea datelor cu caracter personal care sunt incomplete, inclusiv prin furnizarea unei declarații suplimentare.
Dreptul la ștergere: Aveți dreptul de a obține din partea noastră ștergerea fără întârzieri nejustificate a datelor cu caracter personal care vă privesc, în măsura în care sunt îndeplinite cerințele legale. Datele cu caracter personal vor fi șterse atunci când cerințele legale sunt îndeplinite.
Dreptul la restricționarea prelucrării: Dacă sunt îndeplinite dispozițiile legale aplicabile, aveți dreptul de a obține restricționarea prelucrării datelor dvs. cu caracter personal.
Dreptul la portabilitatea datelor: Dacă sunt îndeplinite dispozițiile legale aplicabile, aveți dreptul de a primi datele cu caracter personal care vă privesc și pe care ni le-ați furnizat într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat și aveți dreptul de a transmite aceste date altui Operator.
Dreptul la opoziție: În anumite situații, precum atunci când prelucrăm datele cu caracter personal în baza interesului nostru legitim, aveți dreptul de a vă opune prelucrării datelor dvs. cu caracter personal de către noi. În caz de opoziție nejustificată, în calitate de Operator, suntem îndreptățiți să prelucrăm în continuare datele dvs. cu caracter personal.
Dreptul de a vă opune primirii de mesaje comerciale: De asemenea, vă puteți opune prelucrarii datelor dvs. cu caracter personal în scopul trimiterii de mesaje comerciale.
Dreptul de a nu fi supus unor decizii individuale automatizate, inclusiv crearea de profiluri: Dacă sunt respectate dispozițiile legale aplicabile, aveți dreptul de a nu fi supus unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, care produce efecte juridice în privința dvs. sau vă afectează în mod similar într-o măsură semnificativă.
Dreptul de a vă adresa Autorității de Supraveghere: Aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea de Supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal competentă, în legătură cu orice încălcare a drepturilor dvs. privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Dacă doriți să contactați Autoritatea de Supraveghere competentă la locul dvs. de reședință, puteți găsi detalii de contact la https://edpb.europa.eu/about-edpb/about-edpb/members_en.
În România, autoritatea de supraveghere competentă este Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal care poate fi contactă astfel:
- Adresa poștală: B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30, Sector 1, cod poștal 010336, București, România
- email: anspdcp@dataprotection.ro
- website: www.dataprotection.ro

Retragerea consimțământului: În măsura în care prelucrăm datele dvs. cu caracter personal în temeiul consimțământului, vă puteți retrage oricând consimțământul acordat, fără a afecta legalitatea prelucrării bazate pe consimțământ înainte de retragerea acestuia.
Cu excepția dreptului de a vă adresa Autorității de Supraveghere, pe care îl puteți exercita folosind datele de contact indicate mai sus, vă puteți exercita drepturile legale prin contactarea în scris a responsabilului nostru cu protecția datelor cu caracter personal, la adresa de e-mail: dpo@ecolor.ro.
Vom răspunde solicitărilor dvs. fără întârzieri nejustificate și în orice caz în cel mult o lună de la primirea cererii. Această perioadă poate fi prelungită cu două luni atunci când este necesar, ținându-se seama de complexitatea și numărul cererilor. Vă vom informa cu privire la orice astfel de prelungire, în termen de o lună de la primirea cererii dvs., prezentând și motivele întârzierii.
În situația în care nu vom lua măsuri cu privire la cererea dvs., vă vom informa, fără întârziere nejustificată și în termen de cel mult o lună de la primirea cererii, cu privire la motivele ce stau la baza deciziei noastre, caz în care aveți posibilitatea de a depune o plângere în fața Autorității de Supraveghere ori de a introduce o cale de atac judiciară.


11. ACTUALIZĂRI

Prezenta Politică este supusă revizuirii și actualizării periodice pentru a ne asigura că aceasta corespunde în permanență realității și este în conformitate cu cerințele legale aplicabile. Din acest considerent, vă rugăm să consultați periodic această secțiune pentru a fi la curent cu eventuale modificări. Modificările majore ale prezentei Politici vor fi notificate în mod corespunzător.


12. CONTACT

Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la conținutul aceastei Politici sau modul în care se aplică, sau dacă doriți să vă exercitați oricare dintre drepturile dvs., puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor cu caracter personal folosind următoarele date de contact:
• E-mail: dpo@ecolor.ro


Vă mulțumim pentru interesul acordat,
Echipa ECOLOR